albastre ca si cerul vara
un singur glas aveau mereu
la ora cand se lasa seara
cantau de doruri si iubire
noi ascultam vrajiti intr-una
ne ascundeam in fericire
pana pe cer apune luna
ele au canta o vara-ntreaga
apoi in toamna au plecat
eram si noi pustii ca pomul
ce frunzele si-a scuturat
iubirea imi parea eterna
dar poate-n vara ce-o veni
la vechiul loc de intalnire
degeaba mai astept sa vii
ca ai plecat mult prea departe
o vis al sufletului meu
te voi pastra in amintire
si-n gandul meu vei fi mereu
si poate in lumea asta mare
inimile se regasesc
si inviem vechea iubire
si spunem vechiul te iubesc
atatea zile care-or trece
atatia ani care vor fi
eu te-astept tot sub copacul
uscat de iernile pustii
voi fi si eu ca el atuncea
doar umbra celei de-altadat
vino iubrea mea pierduta
la cea care nu te-a uitat
ca timpul trece fara graba
se duc usor si anii vietii
doar eu te voi iubi in vecie
tu floare dulce a tineretii...
<3 <3 <3
RăspundețiȘtergereNAMASTE
Lya,cat ai fi(fost) tu de Sananda etc.,eu nu am rabdare sa-ti citesc...poemele si am senzatia mereu ca ar fi siropuri. Candva poate voi avea alta impresie,cine stie... Adica ,as vrea ceva concret si nu balade...Nu tin de nimica...Si meditatiiile,da,ofera alte orizonturi dar in imposibilitatea practicarii lor nu ai de ales...Dinu/Aspect Reginald.
RăspundețiȘtergere